Deveniți Afiliat GRI

Fiți distribuitorul local al GRI

Contactați-ne

Growth Resources a creat un program de afiliere care le permite companiilor partenere să acționeze în calitate de distribuitori locali, neexclusivi ai GRI.

Companiile afiliate pot varia ca mărime și sector de activitate, însă toate împărtășesc viziunea noastră de a sprijini organizațiile să dezvolte talente și relații de încredere în cadrul echipelor, cu o viteză mult mai mare.

De regulă companiile afiliate au o expertiză excepțională în domeniul lor de activitate, un istoric dovedit al serviciilor de calitate oferite și o bază largă de clienți.

Atunci când experiența lor se combină cu expertiza GRI, acestea pot îmbunătăți considerabil calitatea serviciilor pe care le oferă și, în cele din urmă, succesul clienților lor.

Oportunitățile de învățare cu sprijinul liderilor și experților GRI din comunitatea noastră sunt vaste.

Integrarea GRI în organizația dvs., abordarea sa bazată pe performanță și suita sa de instrumente vă pot aduce o îmbunătățire considerabilă a consilierii, coaching-ului, angajărilor, dezvoltării liderilor, eficienței vânzărilor, construirii echipelor sau dezvoltării organizaționale.

Contactați-ne

Pentru a putea deveni afiliat GRI, compania dvs. trebuie:

  • Să aibă o reputație solidă, să dovedească un profesionalism desăvârșit și o etică impecabilă
  • Să adauge valoare produselor GRI, prin servicii premium de consultanță, coaching sau training
  • Să dețină o poziționare strategică într-un anumit sector de activitate sau pe o piață locală

Dacă sunteți interesați de acest program și credeți că organizația dvs. poate fi un candidat bun pentru a deveni afiliat GRI, vă rugăm să utilizați formularul de mai jos pentru a ne contacta, iar noi vom stabili o întâlnire pentru a discuta mai multe despre această posibilitate.

Certificarea Afiliaților

Afiliații GRI primesc acces la un program complet de training, la platforma noastră online, care include un set de instrumente inovative pentru a deservi mai bine clienții, și beneficiază de asistența membrilor echipei Growth Resources.

Toți oamenii din organizațiile afiliate care vor fi implicați în livrarea de servicii GRI, trebuie să fie instruiți și certificați.

Programul de certificare a fost creat pentru a ajuta organizația dvs. să desemneze și să pregătească membri ai echipei care vor deveni experți în distribuirea și implementarea GRI la companiile-client.

Procesul de certificare le pune rapid la dipoziție resursele valoroase ale GRI.

Instruirea este obligatorie pentru toți experții care administrează GRI, pentru a asigura un nivel ridicat de calitate și expertiză a serviciilor de training și consultanță oferite prin intermediul rețelei.

Instruirea este obligatorie pentru toți experții care administrează GRI, pentru a asigura un nivel ridicat de calitate și expertiză a serviciilor de training și consultanță oferite prin intermediul rețelei.

Asistență de încredere

Știm că succesul nostru depinde de al dumneavoastră. De aceea oferim suport consistent și de încredere tuturor afiliaților noștri.

Puteți apela la sesiuni suplimentare de training și asistență oferite de consultanții asociați ai GRI, pentru a vă dezvolta în continuare expertiza în implementarea GRI.

Există întotdeauna ceva nou de învățat cu GRI. Oferim o gamă diversă de materiale și instrumente, astfel încât dvs. să puteți să vă reîmprospătați și să vă dezvoltați continuu baza de cunoștințe.

Mai mult decât atât, vă puteți împărtăși experiența cu alți afiliați din rețea.

Contactați Growth Resources

Completați formularul și vă vom contacta pentru a discuta modul în care compania dvs. poate deveni un afiliat GRI.